Ceea ce nu reusim sa intelegem este de fapt ceea ce conteaza.
Conteaza cine esti si apoi ceea ce faci, cum faci, in ce masura reusesti, cat te straduiesti.
Ai greutate tu, ca om. Daca respecti si daca meriti respect. Abia apoi restul.
Dar pricepem greu. Iar prioritatile noastre sunt altele, mereu.
Nu stim cum sa facem, ce sa mai invartim ca sa castigam mai multi bani, cum sa facem sa ne luam mai multe haine, sa ne indopam cu mancare cat mai multa, sa bem, sa consumam in exces si sa traim “in exces”. Si iarasi uitam.
Uitam sa gandim, uitam de noi. Constat cu amaraciune, pe zi ce trece, ca goana, imbulzeala pe care noi le detestam fac de fapt parte din noi. Pentru ca nimeni nu vrea sa se schimbe atat timp cat in coltul lui e caldut.
Si nu intelegem esentialul: acela ca inainte de a avea suntem. Iar daca nu ne preocupam de ceea ce suntem… nu avem nimic.
…Si sa “bifam” cat mai multe!
Din pacate, sunt din ce in ce mai multi oameni care uita de ei.
Respect? Multi nici macar nu isi mai amintesc ca acest cuvant exista.
Si lista poate continua.
Esti considerat un PROST daca esti corect
Dupa cum am spus de multe alte ori, e important sa nu ne pierdem pe noi insine. Restul… e tacere
@ Anamaria Martin – Ar trebui sa ne scriem in palma ce e important si sa nu ne mai spalam pe maini
.
Propun sa notam pe o coala de hartie si sa o lipim pe interiorul usii de la intrare.
)))
Pare o varianta mai sanatoasa
Tare frumos spus.
Mi-a fugit imediat gandul la un raspuns din “Interviu cu Dumnezeu” al lui Octavian Paler. Este o replica frumoasa acolo.
Fie ca e sentimentul asta de lipsa de timp, care in ultima perioada domina pe toata lumea, graba asta nebuna in care ne aflam cu totii, fie ca e fenomenul modernizarii si evolutiei constante, fie ca ne este in fire… ceva ne face sa fim superficiali.
Incercam sa filtram lucruri intangibile prin prisma beneficiilor. Cautam rasplata in orice lucru pe care il facem sau la care participam si reusim sa dam pret unor valori sau unor simboluri ce nu ar merita sa fie estimate.
Ne transformam intr-un fel de conglomerat de tesuturi prins intr-o rutina uitand, cum spui tu, “sa fim”.
@ Andrei – Mda, exista marele risc ca, de fapt, asta sa fim si sa nu putem mai mult. Doar constientizam.
Frumoase şi înţelepte vorbe… e nevoie de o minte deschisă, o inimă sinceră să le putem pune în practică…
denisia – Poti incepe de azi
.